Marius Oprescu cercetat de magistrații olteni pentru cinci infractiuni, rămâne în arestul IPJ Olt pentru 29 de zile

Imagine„COMUNICAT DE PRESĂ 

Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: 
La data de 04.10.2013 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a fost înregistrat un dosar penal privind accidentul de circulaţie produs în data de 03.10.2013 pe DJ 677, la ieşirea din oraşul Piatra Olt către comuna Slătioara, jud. Olt, din care a rezultat Imagine

vătămarea corporală a două persoane. Ulterior, la data de 22.10.2013, una dintre victime a decedat.
În cauză a fost începută urmărirea penală faţă de învinuitul Oprescu Marius, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de :
– „ucidere din culpă „ prev. de art. 178 Imaginealin 1, 2 C. pen.
– „vătămare corporală din culpă” prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen.
– „abuz în serviciu contra intereselor publice” prev. de art. 248 C.pen.
– „fals privind identitatea” prev. de art. 293 C.pen. 
– „refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul ….de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei …„ prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. Imagine

195/2002 rep. 
Totodată, în cauză a fost începută urmărirea penală şi faţă de învinuita Buzău Bălănescu Ecaterina – medic în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de :
– „abuz în serviciu contra intereselor publice” prev. de art. 248 C.pen.
– „complicitate la fals privind Imagineidentitatea” prev. de 26 C.pen. rap. la art. 293 C.pen ;
– „favorizarea infractorului” prev. de 264 alin. 1 C.pen.
Dosarul se află în ancheta unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina. 
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului pe

Imagine

nal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“.
La acesta ora, nu avem o confirmare oficiala daca Marius Oprescu și ceilalti retinuti, rămâne în Arestul IPJ Olt 29 de zile, insa surse neoficiale au precizat că hotararea a fost ca toți invinuitii sa rămână in arest, insanu va fi publcata pana cand nu se fac 24 de ore de la retinere.

 Georgiana Leulescu Raicu

Slătinenii și oficialitățile oltene au sărbătorit astăzi Ziua Armatei Române

Imagine

Ca de fiecare dată la 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei Române, prilej cu care Imagineoficialitățile oltene, aduc un omagiu veteranilor de război, dar și eroilor căzuți pe câmpurile patriei pentru apărarea gliei strămoșești.

Așadar, astazi, numeroși slătineni au participat alături de reprezentanții institutiilor, autoritatilor locale si partidele politice, la ceremonialul depunerii de coroane cu prilejul Zilei Armatei Romaniei, in memoria celor care au cazut la datorie in 1944, pentru Imagine

eliberarea Transilvaniei de Nord. 25 Octombrie este ziua oștirii romane, zi de Imaginerecunoștință pentru cei care, în haina militară apăra România cu demnitate.

 Festivitatea de depunere a coroanelor de flori s-a desfășurat la Monumentul Eroilor din fața Casei de Cultură a Tineretului din Slatina, după ce un sobor de proeoți ai Episcopiei Slatinei și Romanților, au oficiat o slujbă de pomenire.  Cătălin Rotea, prefectul județului Olt,  în Imaginecuvântarea sa, și-a arătat gratitudinea față de dăruirea si profesionalismul cu care, militarii de toate gradele aflați in slujba țării, sub drapelul tricolor, își îndeplinesc sarcinile constituționale de apărare a patriei, de garant al securității Imaginenaționale, a libertății poporului roman.
 Despre  importanța zilei de 25 octombrie 1944, pentru istoria Armatei Romane ți istoria națională, in ansamblul ei, a vorbit venerabilul col ( r)  Dumitru Mihai, 92 ani,  cel care acum 62 de ani conducea batalionul sau de olteni, în luptele de la Carei.

Imagine În același context, vicepreședintele CJ Olt, Ioan Ciugulea, a felicitat, în discursul său, pe Majestatea sa, Regele Mihai, a cărei zi se sărbătorește odată cu Ziua Armatei și și-a arătat admirația față de militarii care au luptat pentru eliberarea țării de sub jugul fascist.

Ceremonia s-a incheiat cu depunerea coroanelorImagine de flori la Monumentul Eroilor din Slatina, de către oficialități, reprezentanșii deconcentratelorși ai partidelor politice. Cei prezenți au asistat în final la o  parada militară a Garnizoanei Slatina, sub acordurile fanfarei,, Lyra Band”, 

ImagineCol (r) Dumitru Mihai

  De remarcat fost faptul că, ceremonia a fost foarte scurtă, avand în vedere că Imaginepreședintele PSD Slatina, Marius Oprescu, cel care de tine si functia de vicepresedinte al CJ Olt, a fost arestat ieri dimineată pentru ucidere din culpă si, alături de el, prietenul său, vicepreședinte PSD Slatina, Andrei Iordache, directorul general al SJU Slatina.

Imagine

Georgiana Leulescu Raicu

Puteti urmări și un montaj video  pentru VGTv  www.vgtvolt.cabanova.com, realizata de op. Viorel Raicu