Ionel Mirea: ,,Averea satului românesc o reprezintă capitalul uman”

Imagine   Dacă pentru unii primari este foarte greu, sau chiar imposibil  să găsească soluții pentru înființarea locurilor de muncă, să aducă investitori sau să încurajeze  dezvoltarea micilor agenți economici, altora le este foarte simplu. Explicația e foarte simplă și fără sa jignesc pe cineva aș spune că  nimeni nu va putea avea succes la  conducerea unei instituții publice, cu atât mai puțin private, dacă nu a avut succes în propria afacere, sau așa cum se mai spune  ,,dacă Imaginen-a condus în viața lui măcar o roabă!”

 Nu același lucru putem vorbi de primarul Ionel Mirea de la Crâmpoia, fostul director al  Filialei de la Slatina a ASIROM, dar și administrator al unor afaceri de succes în localitatea sa.  El și soția sa, Siminica Mirea au inaugurat  în urmă cu două săptămâni,  o nouă fabrică de confecții în localitatea Șerbănești,  astfel că 80 de familii de aici, vor avea un venit singur lunar.  
ImagineDespre această investiție, Mirea spune că ,, Nu este ușor să faci locuri de muncă la țară, în condițiile în care multe companii își reduc activitatea sau își închid porțile. După părerea mea, averea satului românesc o reprezinta capitalul uman. Noi edilii și interpinzatorii avem datoria să îi formăm și să îi angrenăm în activități specifice  fiecărei zone sau localitate”.

 Acesta a adăugat că i-ar fi de mare folos un cadru legislativ promulgat de PDL, în Imaginecare angajatorii care școlarizează sau califică forța de muncă, să li se acorde anumite facilități privind impozitul pe profit și pe venit. ,, Cu sau fără această lege, noi calificăm forță de muncă  în domeniul industriei ușoare, pentru că nici o școală nu o mai face, dar dacă s-ar face anumite reduceri de taxe și impozite am putea reinvesti în mașini și utilaje mai performante, în condiții mai bune de muncă.  Aici la Șerbănești, este  o Imagine

Imagineextindere a fabricii de la Crâmpoia, unde avem în jur de 320 de angajați, însă trebuie să vă spun  că rata șomajului  în localitatea mea este zero.Avem doar 20 de dosare  de ajutoare sociale și asta numai pentru că acele persoane sunt în incapacitate de muncă.” a mai adăugat primarul localității Crâmpoia.

 Ionel Mirea consideră că ,,Toate proiectele care se desfășoara în mediul rural, ar trebui să se îndrepte către înființarea micilor făbricuțe de procesarea fructelor , legumelor sau cerealelor. Pe lânga Imagine

mori, brutării, ar mai fi necesare fabrici de conserve, piețe agroalimetare de desfacere, Imaginedepozite frigorifice, utilaje de  ambalarea legumelor sau fructelor pentru livrarea lor către  supermaket-uri. De asemenea, ar mai trebui fabrici de brânzeturi, fabrici de îndustrializarea și procesarea cărnii,  fabrici de peleți pentru a folosi resturile  vegetale din grădini sau  de pe terenurile agricole. De regulă,  în țările dezvoltate, toate aceste resturi vegetale se refolosesc în  fabricare peleților din care se poate obtine un cost redus pentru  producerea Imagineeneregiei la încălzirea serelor şi solariilor, școlilor,  sau chiar a  acestor făbricuțe.

  În alte localități se poate merge pe artizanat sau pe olarit, pe diverse meşteşuguri, în funcție de tradițiile fiecărei  zone. De aici se poate pleca la reconstrucția tării. Mediul rural reprezintă  un procent foarte mare în țara Imaginenoastră și guvernul aici ar trebui să  investească foarte mult, pentru a diminua  ajutoarele solciale, iar acest capital rebuie reinvestit în industrie. Consider ca nu trebuie vândut produsul brut, ci trebuie transformat şi procesat, angrenând toată forța de muncă rurală.” a mai precizat Ionel Mirea.

Imagine  Despre investiția făcută în localitatea Șerbănești, primarul Titi Peligrad ( foto stanga) a avut numai cuvinte de laudă. ,, Eu  mi-am dorit de ani de zile  să creez locuri de muncă în localitatea mea, pe lângă cele două societăți de aici SC Longin  si SC Metal Trans. Ceea ce a făcut domnul primar Ionel Mirea este de admirat! Dintr-o clădire părăginită căreia nu puteam sa-i dau nici o întrebuințare pentru că amenajarea ei costa foarte mult, acum este un obiectiv frumos chiar în centrul comunei. ImagineDomnul Mirea, în doar două luni a  făcut-o de nerecunoscut! Îl respect foarte mult ca om Imaginede afaceri  și colaborâm foarte bine, chiar dacă suntem de la partide aflate în opoziție. Mă bucur foarte mult pentru locurile de muncă create și trebuie să vă spun că nu afectează cu nimic cealată fabrică de confecții de la noi, pentru ca angajații domnului Mirea sunt necalificați. Îi califică la locul de muncă pe toți. Am fost la inaugurarea  fabricii de confecții și am apreciat foarte mult ca au venit domnul Vasile Blaga, Andreea Paul, Imagineeuroparlamentarul Marian Jean Marinescu și alți câțiva din conducerea PDL de la București. Asta înseamnă să fii aproape de oamenii tăi din teritoriu! Îmi pare rău că până acum nu am găsit fondurile necesare să amenajez așa cum se cuvine târgul săptămânal care se află chiar pese drum de fabrica de confecții. Vă spun sincer că m-am simțit jenat! Sper să găsesc până la sfârșitul anului.

  Țin să-i felicit,  și pe această cale, încă odată, pe domnul Ionel Mirea și pe soția dumnealui, doamna Siminica,  pentru investiția făcută în localitatea noastră și îi asigur de sprijinul meu  în continuare,  cu tot ce pot și pentru alte investiții”

Imagine

O altă investiţie, de această dată în localitatea Crâmpoia, făcută cu sprijinul Consiliului ImagineLocal şi al Primăriei, este amenajarea şi reabilitarea imobilelor  Centrului de Permanenţă Crâmpoia. Această unitate spitalicească  va deservi şapte localităţi limitrofe, şi va fi dată în folosinţă la începutul lunii viitoare.

 Pentu mai multe amănunte, vă invităm să urmăriţi un interviu realizat de Georgiana Raicu, op. imag Viorel Raicu, VGTV Olt, www.vgtvolt.cabanova.com

 

 

Reclame