În curând va fi inugurat Ambulatoriu de Specialitate din Balș

   Mădălin Teodosescu, primarul orașului Balș  și CL, vor inaugura pe 15 octombrie, Ambulatoriu de Specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc. Unitatea medicală are 16 secții complet utilate și modernizate unde își vor desfășura activitatea aproximativ 60 de medici. Modernizarea și reabilitarea clădirii a costat peste două milioane de euro, proiect finațat prin Programul Operațional S-V Oltenia. ,, Trebuia să facem ceva cu aceste imobile din curtea Spitalului Orășenesc Balș pentru că erau foarte vechi, construite pe la 1890. Aici a lucrat prima femeie medic, recunoscută pentru profesionalismul său chiar de Regina Maria. Toate cele16 secții sunt complet utilate cu aparatură modernă de cea mai înaltă clasă. Medicii de aici se chinuiau cu aparatura veche de peste 50 de ani și numai profesionalismul lor a făcut să nu avem probleme deosebite. Am recompartimentat imobilul în așa fel incat  actul medical sa se desfasoare în bune condițiuni” a declarat primarul  Balsului.

 Mădălin Teodosescu amai spune că spitalul a fost racordat la alimentarea cu apă curentă,curtea inerioara va fi transformată într-o parcare modern pentru cadrele medicale, dar și pentru vizitatori.

   În planul de modernizare a Spitalului orășenesc din Balș se mai află și modernizarea unui alt corp unde vor fi amenajat o o bucătăarie cu sala de mese, birouri pentru personalul auxiliar precum și o sală de conferințe.

 Trebuie apreciat faptul că, în timp ce foarte multe spitale s-au desființat, primarul orașului Balș, Mădălin Teodosescu,  a reușit nu numai să păstreze funcționabilă unitatea spitalicească din orașul său, dar să o modernizeze și utilize complet, înființând locuri de muncă și radicand standardul de viață a locuitorilor orașului Balș, care nu au greșit când l-au ales pentru a doua oara primar.

 Georgiana Raicu

Festivalul de umor ,,Oltenii si restul lumii” , transformat într-un bâlci ieftin, neinteresant!

Imagine  A fost odată, ca niciodată, în urmă cu 18 ani când olteni au hotărât că și ei trebuie să aibe o zi a lor, zi în care să arate întregii lumi că sunt isteți și ascuțiți la minte și  de multe ori fac haz de necaz, chiar și în versuri, desene sau cântece.

  Însă anii au trecut iar strălucirea sărbătorii a început să apună cu fiecare ediție, cel puțin din ultimii șase ani…

 Iete că veni și ziua oltenilor! Un mare cât patru zile de post! Și chiar așa a și fost. Păi, să începem cu începutul. De la Podul Olt. Se adună lume multă, adusă cu japca de pe la instituțiile de cultură, Consiliul Județean și mulți polițiști de la circulație. Se blocă drumul  și  pe un sens și pe altul, mai bine de o  oră și se formă un șir de tot felul de mașini, multe dintre ele staționate direct pe pod.

     Încercară oltenii noștri să să facă ceva, ce n-a mai văzut nici dracu’ în persoană. Postați în formație împrăștiată, organizatorii așteptară musafirii programați pentru care aduseră calești pictate de la Izvoarele. Și când colo, ce să vezi? Nu veni nimeni. Oltenii ramaseră cu gura căscată și își mâncară singuri pâinea cu sare pregătită din timp. Păi ce să mai mănânce? Că nu era nici pastramă și nici vin, doar câteva de fire de praz feștelite aduse din Olanda, că la noi nu s-a facut din cauza secetei.

  Aduseră la urechea podului, doi măgari, o capră și un porc ( Sau erau mai mulți? Nu mai știu…). Și începură să se târguie  sub ochii curioșilor pe acordurile Fanfarei ,, Lyra Band”, condusă de Ilie Hău.  

    Și când tâmbălăul luă sfârșit, își tot dădură coate, pe cine să urce în calești. Că nici Magda Catone și maestrul Popa Popas nu  ne onorară cu prezența, considerând că atmosfera de bâlci ieftin, tratată cu superficialitate de autoroițăți, nu merită efortul.  Sigurul VIP fiind  caricaturistul VanGogu de la Osica. Așa că,  să nu plece caleștile goale, suiră într-una din ele pe Paul Stănescu, cu Marius Opresc, mâna lui dreaptă și din politică și de acasă. Păi luară și  cu operatorul de la Prima Slatina ca să vadă tot olteanul ( care se uită la înregistrare!) cât îi sunt idiferente ,, aerele” mârțoagelor din  hamuri. Și dă-I bice, nene! Hopa-hopa, tropa-tropa, trecură podul traversară Oltul  și tot Bulevardul Brâncovenilor, că ei mai trebuiau făcuți de râs.

 Mai multe amănunte într-un material filmat pentru VGtv, realizat de Viorel Raicu, redactor Georgiana Leulescu Raicu http://www.vgtvolt.cabanova.com

 

Ciorba de praz a oltenilor, cu materie primă importată!

Imagine

  Anunțată cu surle și trâmbițe, intrarea în Cartea Recordurilor a ciorbei de praz de 500 litri, s-a dovedit a fi doar cea mai mare ciorbă preparată până acum în România. Păi cine mai mănâncă ciorba de praz decât noi, oltenii? Și după câte se pare, anul acesta mâncăm din import, din Olanda. Simbolul nostru oltenesc a dispărut din cauza secetei.

   Și după ce vestita ciorba de praz a fost preparată de cei mai iscusiți bucătari, cine credeți că a împărțit-o participanților? Viceprimarul Slatinei Mihai Prina, costumat special cu boneta pe cap, afișând un zambet larg cât oala din fața sa. A pus tacticos câte un polonic de ciorbă în farfuriile de  unică folosință date  vizitatorilor, încercând să cumpere în acest fel simpatia slătinenilor, că tot se pregătește să intre în lupta pentru scaunul de primar, dacă Vâlcov câștigă la Parlamentare.

  Prina a promis ca la anul când  va servi la aceiași crațiță ciorba de praz, autoritățile locale vor încerca din nou să depăpșească ultimul record în materie. Se pare că altcineva a luat-o înaintea oltenilor, înregistrand în Cartearecordurilor o ciorba de praz de 2.600 de litri.

   Iată care sunt ingredientele celei mai mari ciorbe de praz pregătite vreodată în Romania: Șase kilograme de ardei gras, douăsprezece kilograme de ceapă, trei kilograme de făină, douăsprezece kilograme de smântână, şase kilograme de lămâi, trei kilograme de leuştean, douăsprezece kilograme de morcov, şase kilograme de orez, 72 de kilograme de praz, nouă kilograme de pătrunjel şi păstârnac, douăsprezece kilograme de ţelină, şase litri de ulei, şase kilograme de sare și apă cât cuprinde.

 Și totuși reputația festivalului a fost salvată, ca de obicei, de parada portului popular  și de reprezentația ansamblurilor folclorice de la Dragăneși Olt, Cezieni, Serbănești, Corbu, Izvoarele și Pârșcoveni. De asemenea, pe scenă amenajată au mai evoluat Emilia Ghinescu, Marcela Fota, Văru Săndel și Aurora Mihai, precum și trupa de muzică ușoara Alb și Negru.

Mai multe amănunte într-un material filmat pentru VGtv, realizat de Viorel Raicu, redactor Georgiana Leulescu Raicu, http://www.vgtvolt.cabanova.com

 

Program educational la Pietrari Valcea- ,,Fii FITness nu FATness”

          COMUNICAT DE PRESA

         Sub acest generic vor debuta luni, 8 octombrie 2012, activitățile din cadrul proiectului cu același titlu implementat de Biblioteca Publică Locală Pietrari și finanțat de IREX Bucuresti, APAR Pietrari, Primăria și Consiliul Local Pietrari. ImagineScopul proiectului nostru este de a educa copiii din localitatea noastră într-un mod de viață sănătos. Prin informarea unui număr de 250 de copii în ceea ce privește beneficiile unei alimentații sănătoase și riscurile sedentarismului pentru organism, prin organizarea programului de fitness în bibliotecă și a concursului “Campionii sănătății” vom încerca să atragem atenția asupra unei probleme importante a  secolului nostru: obezitatea, o boală care-i  afectează pe adulți, dar care apare încă din copilărie sau din adolescență. Obezitatea reprezintă un pericol real, prin scăderea speranței de viață pe de o parte, și prin bolile pe care le determină, pe de altă parte. Statistica ne spune că 40% din copiii mici și 80% din adolescenții cu greutate normală depășită vor deveni adulți catalogați „obezi” de diferite grade. Nivelurile crescânde de obezitate la copii vor afecta prevalența bolilor asociate în viitor, când acești copii vor deveni adulți, ducând la complicații majore de sănătate cum ar fi apariția diabetului, a hipertensiunii arteriale, a astmului bronșic, etc.

Proiectul “Fii FITness nu FATness” in valoare totală de 5750 LEI este unul dintre cele 6 proiecte declarate câștigătoare în cadrul competiției “Idei de multe mii de lei” propusă de Fundatia IREX la care au aplicat un număr de 43 de biblioteci din țară. Alături de noi în derularea proiectului se află doctori nutriționiști de la Clinica Kilostop București cu care vom comunica pe Skype prin intermediul Biblionetului, medici de familie, asistente medicale, farmaciști  și antrenori de fitness, voluntari și cadre didactice care ne vor ajuta să înțelegem ce înseamnă  “A TRĂI SĂNĂTOS”.

Sănătatea nu se poate oferi cuiva în dar, nu se poate cumpăra, nici chiar să o moștenim – ea trebuie doar păstrată. Trebuie să-i învățăm pe cei mici cum să facă acest lucru în așa fel încât stilul de viață sănătos să devină obișnuință.

Crina Popescu, bibliotecar

Cand inteapa tulburelul…

Slatina va fi gazdă la sfârșitul săptămânii a Festivalului de Umor ,,Oltenii și restul lumii,,

Dacă până acum  Festivalul Național de umor ,, Oltenii și restul lumii,, de la Slatina, începuse să se restrângă, din cauza crizei economice, de la trei la două zile, anul acesta  se va întinde pe parcursul a patru zile.

Astfel ca ,, Oltenii și restul lumii,, Ediția 18-a, va debuta joi 4 octombrie și se va încheia duminică 7 octombrie. Gazdele și oaspeții veniți din toate colțurile țării,  se vor delecta cu bancuri, caricaturi, expoziții, lansări de carte dar și spectacole cu temă comică. Organizatorii doresc ca aceasta ocazie să fie un motiv de a se face cunoscuți printr-o acțiune care va intra în Cartea recodurilor și anume pregătirea celei mai mari ciorbe de praz- 500 de litri, care va fi servită tuturor participanților.

Printre invitaţii de onoare se numără actriţa Magda Catone, nelipsitul maestru Ştefan Popa Popas, Săndel şi Aurora Mihai.

Georgiana Raicu