Karol Covacs, noua achiziție a partidului
Conferința de presa, a PDL Olt de săptămâna trecută, a fost una plină de surprize. Fost ministru secretar de stat si deputat, în guvernarea Tăriceanu, liberalul Karol Covacs, a fost una dintre ele.
La prezidiu s-au aflat, Siminica Mirea, președinta PDL Olt, Ana Anghel, Victor Iacobescu, Claudiu Matei și, binețeles, Karol Covacs.
,, În ciuda tututor speculațiilor, PDL Olt există și merge mai departe concomitent cu refacerea structurilor teritoriale, în ultima perioadă am pus accent deosebit pe atragerea de noi membri, care au făcut sau nu politică, oameni cu pregatire deosebită, care nu au făcut niciodată obiectul unor scandaluri de presă. Având în vedere activitatea politică a domnului Carol Covacs, consider că venirea dumnealui în PDL Olt, nu doar întărește organizația, dar le dă membrilor noștri multă încredere în viitor. Vom aborda alegerile generale alături de domnul Karol Covacs și sperăm că va fi unul dintre candidații noștri la Pralamentare,, a precizat, încă de la început, preșdinta PDL Olt, Siminica Mirea.
Covacs, unul dintre fondatorii PNL Olt, a fost înlăturat din toate funcțiile ba chiar și din partid, de noua aripă jumulită și tot mai beteagă a organizației municipale a PNL Slatina, sub conducerea șantieristului Dan Codan.
,,Am decis să fac acest pas din mai multe motive, însă cel mai drag motiv se datorează doamnei președinte, care m-a determinat să vin alături de noua echipă a organizației județene a PDL, fără a avea pretenția de a ocupa vreo functie, deoace aici exista oameni de valoare, care au muncit, care au contribuit la modernizarea Slatinei și care merită cel mai mult. Nu am fost rugat luni si ani de zile pentru că formația mea, după cum știți, a rămas de dreapta. Din 2009 nu am mai făcut politică. Am fost la o itersecție si m-am retras discret deoarce nu am fost de accord cu alianta dintre PNL și PSD. Din acest motiv nu pot fi considerat un traseist politic și nici acuzat de carierism, pentru că daca era așa venean din timpul alegerilor locale pentru a aocupa o funcție de consilier județean sau local. Am rămas același om de dreapta și mă regăsesc în partea liberală a acestui partid. Cred în ideiile de dreapta și mai cred că PDL va juca un rol important pe scena politică. Dacă ești senator sau deputat nu poți face nimic, dacă nu ești în strânsă legătură cu primarii și, în special cu cei care te-au ales ” a precizat Covacs.
Potrivit decalaratilor sale, întărite de cele ale președintei partidului, Siminica Mirea, Covacs va fi unul dintre candidatii pe Colegiul I la Senat. Astfel ca CV-ul său precum și al altor două personae ( a căror identitate nu a fost dezvăluită), care și-au exprimat dorința de a candida pe același colegiu, a fost duse la centru pentru a fi aleasa cea mai bună varianta. O alta surpriză a fost Claudiu Matei de la Carcal, cel care a fost ales președinte al organizației municipale. Fostul președinte, Nicu Vladu, își dăduse demisia înaintea acestor alegeri, simțindu-se, într-un fel, vinovat de colaborarea sa cu PSD local în timpul alegerilor locale. Surse din partid spun că acesta ar fi luat de la frații Ciocan 200 milioane lei vechi pentru a ,,o lasa mai moale,, cu candidatura sa la primaria din localitate. În schimb, ar fi primit o funcție la firma de salubritate a orașului.
În același context, Ana Anghel a fost întrebată dacă Vâlcov, rămas acum fără colegiu, va veni la PDL, Ana Anghel a ripostat dur: ,,Peste cadavrul meu!” . Siminica Mirea a întarit decalarația președintei organizației municpale, spunând că în primul rând la Olt există o autonomie deplină, iar relațiile lui Valcov cu cei din conducerea centrală sunt foarte reci sau inexistente.
PDL Olt, a anuntat într-o conferinta de presa ca va depune o Motiune de Cenzura in Parlament impotriva noii legi a educatiei care prevede bacalaureatul profesional. Potrivit profesorului Victor Iacobescu, noul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, ar avea oarece interese ca in continuare sa ajunga la facultatile private elevi slab pregatiti. In acelasi context, Ana Anghel, președinta Organizației Municipale a PDL Slatina, a semnalat faptul ca Guvernul Ponta a abandonat fondurilor europene, ceea cea duce la falimentarea unor firme și implicit, la creșterea somajului.
Amănuntye din conferința de presă într-un material fimat pentru VGtv realizat de redactor Georgiana Raicu, operator si editor imag. ing. Viorel Raicu www.vgtvolt.cabanova.com Semnalul Oltului www.semnaluloltului.wordpress.com