Eugeniu Carada, un ctitor al României moderne

– 105 ani de la trecerea în eternitate a marelui economist politic liberal,

Prof. dr. Florin Epure

Eugeniu Carada, autorul memorabilelor cuvinte: „Pentru România liberă oricând, oricum, cu oricine şi contra oricui”, a fost un personaj cu o energie efervescentă, blamat dar şi iubit de contemporanii săi. A fost puţin cunoscut în timpul vieţii sale, deoarece nu a fost atras de glorie şi măriri, ci a preferat să ajute din umbră la renaşterea modernă a României.

Eugeniu Carada

Eugeniu Carada a fost înfăţişat ca un secund invizibil al lui Ion C. Brătianu; ca o eminenţă cenuşie, care face totul fără a pretinde ceva şi care este peste tot dar fără a fi precis undeva. Consider că această prezentare este prea simplistă şi nu reprezintă nici omul şi nici opera lui. A-l privi ca pe un invizibil şi veşnic “ocult” al liberalilor, este o mare greşeală. Mai bine cunoscut prin activitatea de gazetar la “Românul” lui C. A. Rosetti, sau ca republican la Ploieşti alături de Candiano-Popescu, Carada s-a remarcat prin contribuţia la întemeierea Băncii Naţionale Române şi punerea acesteia pe baze moderne.

Eugeniu Carada a venit pe lume, la 29 noiembrie 1836, în oraşul Craiova, unde tatăl său Nicolae Carada, era pitar pe atunci şi a fost mai mult timp magistrat şi inginer hotarnic. Pe mama lui Eugeniu Carada a chemat-o Petriţa şi era născută Slăvitescu, din Slăviteştii Vâlcii, oraşul Băbeni (pe vremuri, comuna Râioasa), “un neam vechiu şi vestit” – înrudiţi la începutul secolului al XVII-lea cu boierii Rudeni. Petriţa era fiica vtori-vistierului Maxim Marici şi a Elenei Slăvitescu. Acest neam de boieri este menţionat în diferite documente. De pildă, la 1531 apar căpitanii Udrea şi Radu, fraţi Slăviteşti care împart moşiile din Olăneşti şi Slăviteşti.

În tinereţea sa, Eugeniu a fost pasionat de viaţa literară. A scris versuri, a făcut traduceri, adaptări şi localizări pentru teatrul românesc. Mai apoi s-a remarcat în viaţa gazetărească a timpului prin stilul său îndrăzneţ marcat de o puternică tentă patriotică.

Eugeniu Carada n-a păşit în viaţa oficială a ţării şi a refuzat orice numire într-o funcţie publică, rămânând toată viaţa un adept fervent al ideilor mazziniene. Carada este unul dintre autorii complotului care a dus la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, de la 11 ferbruarie 1866, şi un militant activ pentru aducerea principelui străin în ţară.

Francofil şi republican, nu a voit să calce niciodată la curtea regelui Carol I. Dându-şi seama de valoarea acestui om, regele l-a iertat pentru necugetata mişcare antidinastică de la Ploieşti (8 august 1870), şi a dorit tot timpul să-l aibă ca sfătuitor în problemele cu care se confrunta ţara.

În vremea razboiului de independenţă, fiind omul de încredere al lui Ion. C. Brătianu, se afla continuu peste Dunăre, asigurând aprovizionarea armatei.

Eugeniu Carada a fost mult mai mult decat un simplu iniţiator al Băncii Naţionale, el a pus această instituţie în slujba unei noi şi mai bune ordini sociale şi a făcut din ea un instrument de progres al acestei ţări. Succesul emisiunii biletelor ipotecare a făcut din Carada un adevărat specialist în probleme financiare ale Partidului Liberal şi al premierului I.C. Brătianu. În primăvara anului 1884, Carada punea fundamentul clădirii Băncii. Lucrările aflate sub directa sa supraveghere şi conducere au durat până în iunie 1890. Deşi nu a consimţit să primească funcţia de Guvernator, acceptă într-un final să fie director, după ce Brătianu l-a ameninţat că îşi dă demisia din Guvern. Despre el, scriitorul Liviu Rebreanu spunea: “Carada şi-a început viaţa cu versuri şi şi-a sfârşit-o cu proza cifrelor…”

Fidel colaborator al lui I.C. Brătianu, a devenit după moartea acestuia, în 1891, cel care i-a continuat opera veghind, în calitate de şef al Ocultei liberale, ca la conducerea Partidului National Liberal să vină fiul său, Ionel Brătianu. După ce îl va instala în fruntea partidului, la 1909, Carada îşi încheia şi ultima misiune putând să moară împăcat cu sine. La 10 februarie 1910 – la vârsta de 73 ani, din care 27 îi dedicase Băncii Naţionale Române -, Eugeniu Carada intra în eternitate, lăsând în urma sa o ctitorie economică solidă, cu un corp profesional bine pregătit. Cât de mult ar avea nevoie România de astăzi, de soluţiile sale economice de finanţist, de generozitea şi modestia spiritului, dar mai ales de dăruirea şi sacrificiul său pentru a ctitori o ţară liberă şi prosperă !

Se spune că, în momentul când cortegiul funerar a trecut prin faţa Palatului regal, Carol I l-a salutat dând onorul celui dispărut. Eugeniu Carada a fost înmormântat la cimitirul Sineasca din Craiova, acolo unde se născuse şi îşi petrecuse anii copilăriei. La mormântul lui Carada, sculptorul Ion Mateescu a realizat un monument reprezentându-l pe Carada întins pe catafalc, şi având încrustat un singur semn: “Crucea Trecerii Dunării”. Monumentul aşezat în faţa palatului Băncii Naţionale, opera sculptorului Ernest-Henri Dubois, a fost dezvelit la 17 februarie 1924. La iniţiativa domnului Academician Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, ansamblul statuar a fost reconstituit în anul 2013, autorul fiind Ioan Bolborea. De altfel, domnul Guvernator a coordonat şi studiul “Viaţa şi opera lui Eugeniu Carada”, de Surica Rosentuler şi Sabina Mariţiu, care se adaugă altor lucrări de referinţă cum sunt: volumul de amintiri a lui Mariu Theodorian-Carada, intitulat sugestiv “Efemeridele”(1930) şi „Eugeniu Carada” (1922), dar şi lucrarea biografică a lui Mihail Gr. Romaşcanu apărută la un veac de la naşterea lui Carada, sub auspiciile Băncii Naţionale. Cartea lui Constantin Răutu, “Carada. Omul şi opera”, apărută la 1940, este o copie aproape fidelă după lucrarea mai înainte citată.

Un alt monument a fost inaugurat în piaţa “Fântâna lui Romanescu” din Craiova, în ziua de 28 martie 1937, cu binecuvântarea dată de Preasfinţitul Vartolomeu, episcopul Râmnicului.

Aceasta este, în puţine rânduri, opera lui Eugeniu Carada şi aşa se desprinde, la perspectiva celor 105 ani, scurşi de la trecerea la cele veşnice ale acestui mare român. Să-i fie cinstită memoria în veac şi odihna să-i fie veşnică !