Președintele PMP la Olt vrea un procent de 10% la europarlamentare

Marian Vasile

Marian Vasile

Marian Vasile, presedintele PMP Olt, este foarte încrezator in noul partid care se contureză într-un județ preponderent ,, rosu” și speră ca să obtină la europarlamentrele din 25 mai,  un procent de 10 %, din voturile electoratului, ceea ce ar însemna un procent peste media din țară. Întrebat dacă în aceste condiții organizați de la Olt, propune un candidat, acesta a răspuns afirmativ, dar nu a precizat nici un nume.
De asemea, acesta mai crede că și președintele țării, după alegerile din decembrie va fi tot de la acest partid, cu conditia ca toate partidele de dreapta să se reunească.

Marin Bobes si Marian Vasile

Marin Bobeș și Marian Vsile

 Teoretic această variantă ar fi o soluție destul de convenabilă pentru a face o opoziție puternică principalului partid de stânga, dar în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Marian Vasile, dar si alti lideri PMP din țară, consideră, cel puțin în momentul de față, că PDL principlalul partid de dreapta, este unul potrivnic și că, tot deocamdată, nu găsesc o soluție de a nu-și mai ataca viitorii parteneri. Dar se pot intâmpla multe, chiar si până la 25 mai!
Deocamdată, Marian Vasile a înființat la Olt 45 de organizații locale, din cele 112 localități, însă până la europarlmentare își dorește organizatii in fiecare localitate.Imagine
În acelși context, Marian Vasile a felicitat prefefectul de Olt, Cătălin Rotea, pentru coordonarea operațiunilor de deszăpezire din judet, si in acelasi timp a critict CJ Olt pt lipsa de implicare, si intr-o notă usor ironică, a felicita pe Vâlcov pentru deszăpezire Autostrazii Sudului, aluzie la promisiunea făcută în campania electorală.
De ce se teme cel mai mult Marian Vasile, va invităm sa urmăriti un material pentru VGtv
Redactor Georgiana Raicu, op. imag. ing. Viorel Raicu

(În momentul de fata se lucreaza la o noua versiune a televiziunii online VGTv și din acest motiv, inregistrările vor fi postate pe youtube, google plus, twitter)

 ( http://www.youtube.com/watch?v=BF_-yOWbWM0 )

Reclame

Paternitate dublă la PMP Olt? Sau doar un joc politic ieftin?

ImagineCopilul inca neneascut al Fundatiei Miscarea Populara, PMP, este disputat, în momentul de față, sau cel puțin până acum,  de doi presedinti la Olt.

Daca in urma cu o saptamana ,, testele ADN” aratau ca Directorul Doinei Oltului, Costinel Alexandrescu era ,, tatal spiritual”, ieri Marian Vasile, a dat peste cap toate analizele, anunțănd ca, de fapt, el este cel căruia i s-a incredințat sefia acestui partid.

ImagineImagine

 

 

 

 

 

 

Însoțit la conferința de presă de Marian Căruntu, care, se pare, este numit în funcția a de Imaginepreședinte pe Slatina, Marian Vasile a declarat în fața jurnaliștilor că totul a fost un puci nereușit, inițiat de PSD care vrea să acapareze toată opoziția, iar Costinel Alecsandrescu s-a grăbit să se autoproclame președinte al PMP Olt. ,, Sunt singurul președinte din România ( ?!) si la fundație și la partid si cei de la București m-au responsabilizat pentru că eu am fost cel care a dus peste 3.500 de semnături pentru infiintarea fundatiei și am avut primul sediu”., si-a argumentat Vasile declaratiile.

Imagine Despre Alecsandrescu a spus că ,,umbla cu  farfuria în mână și susținea când pe Toma președinte la PSD, când pe Stanescu. Nu pleacă câinele de la măcelărie și nici trntorul de la stup! Și apoi e absurd sa spui că vii cu 20 de primari si vei avea un procent de 30 % până la alegerile europarlamentare!” , a conchis Vasile scurta  caracterizare a lui Alecsandrescu.

 Cu toate că, încă odată amintesc, PMP nu este încă oficial partid, Marian Vasile a mai spus că nu știe nici când se va oficializa, însă după ce se vor întlâlni cu toți sefii de partid din toată țara( !!!) la Brașov, va  ști mai multe. Cer este că pe 20 noiembrie, va fi inaugurat sediul din incinta Casei de Cultura a Sindicatelor din Slatina.

 Întrebat despre  cum comentează această  întorsătură de situație, Costinel Alecsandrescu a Imaginerăspuns că  din respect pentru Marian Vasile a renunțat la această mascaradă a celor de la București, care la-au contacta și i-au propus șefia partidului de la Olt. ,,  Nu pot să fac jocurile nimănui! Îmi pare rău ca dl Marian Vasile care a muncit atât de mult pentru partid, care a băgat bani în el, să fie dat la oparte! Dacă îmi fac și mie la fel???” a declarat Aelecsandrescu.

Din  toată această poveste, nu mai înțelege nimeni nimic,iar membrii de partid sunt atât Imagine

de bulversați  încât nu mai știu  cu cine să ,,danseze”, Zvonurile , potrivit cărora, ba  Vasile e unealta lui Vâlcov, ba Alecsandrescu a lui Stanescu, îi face pe toti să își piardă încredea că în Olt, va mai fi vreodată o opoziție adevărată a social democraților.

 Georgiana Leulescu Raicu

 

Costinel Alecsandrescu, incepe un nou capitol la PMP Olt

ImagineCâștigătorul sondajului făcut de Biroul Național al  PMP, Costinel Alecsandrescu, este noul președinte al acestui partid la Olt.  Potrivit lui Alecsandrescu, cei de la centru au făcut un sondaj în care au inclus pe toti cei care au dorit aceasta functie, respectiv actualul presedinte  Marian Vasile, primarul localității Studina, Marin Bobeș,  Nicolae Stan- Bulă, foști deputatți,  Jenel Copilau, fost președinte al CJ Olt,, Octavian Popescu, fost prefect Imaginesi, binenteles, Alecsandrescu. În coada clasamentului, ca nototrietate se află Marian Vasile, cu 1,6 %, urmat de Oto Popescu, Bobes, Copilau, Bulă cu 30% si Alexandrescu cu 67%. ,,Era normal sa am asa un procent deoarece, ca artist sunt promovat pe toate canalele de televiziune din țară, dar si din afara țării,  de numele meu se leagă toate spectacolele  de muzica populara din Olt, cu diferite ocazii. În fiecare coltișor de sat am cântat! Fiecare primar, indiferent de culoarea 

Imaginepolitica, m-a invitat să sărbătorim împreună cu localnicii reușită în alegeri, sărbatoarea satului, Nu este politician din Olt sau din țară să nu fiu pe scenă în dreapta sau în stânga lui. M-a surprins totuși că președintele Marian Vasile, este atât de puțin cunoscut! Și, sincer să  fiu, nici eu nu-l cunosc! Aș vrea să-l cunosc, sa meargă alături de mine, dar din păcate nu se poate obișnui cu ideea  că nu mai este șef!” a spus Alecsandrescu, printre altele.

 De asemenea, Alecsandrescu a mai spus ca usa partidului este deschisă pentru toata Imaginelumea, inclusiv pentru toti cei ale caror nume au participat la sondajul efectuat de conducerea partidului de la Bucuresti. ,, Am o misiune grea  deoarece pana in mai, la anul, cand vor fi alegeri la europarlamentare, trebuie sa iesim foarte bine si  eu imi iau angajamentul ca vom atinge un procent de 30% in Olt, si, de asemenea voi demonstra, că cei 60% din electori, care de ani buni nu mai au incredere în clasa politica de până acum, acest nou partid PMP,  va fi cu adevatrat pentru oameni. De aceea am  și facut un slogan Imaginedupă care ma voi ghida Un partid pentru tine, nu un partid pentru ei!. Nu am făcut politică niciodată până acum, dar am sta foarte mult timp in preajma politicienilor și știu ce vor oamenii și dea asemenea știu sa găsesc soluții la problemele lor”

 Noul presedinte al PMP Olt, Costinel Alecsandrescu, mai spune ca are mare incredere in presedintele țării Traian Basescu și cu toate că l-a ,,blamat”  pentru masurile austere luate de Guvernul Boc, il apreciază Imaginefoarte mult că și-a asumat răspunderea, cu riscul de a pierde din popularitate, dar mai ales pentru faptul că a recunoscut că  PDL, partidul creat de el, a fost scăpat de sub control.

 Seful PMP Olt, promite ca in maxim dua luni de zile sa intărească  organizațioa de la Olt, să facă organizații in toate orașele și în cât mai multe localități rurale, ca mai apoi să invite pe Traian Băsescu, în fața a cel puțin 10.000 de oameni, care-l vor aplauda la scenă deschisă, 

Imagine Costinel Alecsadrescu are 39 de ani, este originar din localitatea Tufeni, Olt, este căsătorit, are o fiică,  este absolvent a două facultății:  prima de teologie iar cealalta de coregrafie, iar in ultimii ani a fost directorul Ansamblului Profesionist ,,Doina Oltului” din Slatina.

 Ce alte lucruri interesante mai spune nou sef al PMP Olt, Costinel Alecsandrescu, vă invităm să urmăriți un interviu pentru VGtv realizat de Georgiana Leulescu- Raicu, op. imag., procesare si montaj, ing. Viorel Raicu, http://www.vgtvolt.cabanova.com

 

Surprize, surprize! La PMP Olt, a fost schimbat un trubadur cu altul!!!t

ImagineO stire de ultima  oră, confirmă faptul că, așa cum am prevăzut în urmă cu aproape o lună, primarul de la Studina, Marian Vasile, președintele PMP Olt, a fost demis din funcție, miercuri 25 octombrie, la mai puțin de o săptămână după ultima conferință de presă în care s-a rățoit la toți jurnaliștii.  Se pare că Marian Vasile, deja știa că va fi schimbat, asa că a rămas ,, Singur și trist” așa cum preveste în cântecele sale la sfărsitul sedintelor de partid.

 Potrivit unor surse demne de încredere, Marian Vasile a fost urecheat de conducerea Imaginepartidului pentru nerespectarea unor înțelegeri făcute la începutul mandatului de președinte al organizației județene, una dintre ele fiind aceea că nu a reușit să aducă Imagine personalități marcante, aflate în momentul de față, în afara oricarui angajament politic.  Membrii de partid si cei ai fundatiei Miscarea Populara, au fost nemultumiti de felul cum se comprta Marian Vasile cu ei, cât de mult se lăuda cu acțiunile sale la televiziunile locale, patronate de pesedisti. Fără nici un rezultat vizibil,  Vasile a încercat să acapareze partidul și să-l trateze ca pe o jucărie proprie, dând dovadă, de prea multe ori, de  infantilitae politică .

Altii vorbesc despre fraternizarea lui Vasile cu pesedistii de la Olt, care i-ar fi aruncat si lui cateva lucrări de canalizare pe la Deveselu.

 Despre toate aceste lucrui  si despre multe altele, au fost infosrmați liderii de a București care i-au atras atentia de mai multe ori, însă Vasile  a ținut-o tot pe a lui. 

Imagine

Aceleași surse ne-au confirmat ca nou șef al PMP Olt, este  Costinel Alcsandrescu,  director si solist la Centrul de Păstrarea  Tradiției ,,Doinei Oltului”, din Slatina .Cum a ajuns acesta să fie  preferat de conducerea centrală a PMP, având în vedere că era totuși, un apropiat al lui Paul Stănescu și Marius Oprescu liderii PSD Olt, Imaginefiind de câteva ori în fruntea protestatanților împotriva lui Băsescu, de acum doi ani, vom afla și vă vom tine la curent.

 Asa ca, după cum spunea un prieten al nostru  ,,la PMP Olt  a fost schimbat un  trubadur cu altul!”, făcând aluzie , desigur, la faptul că ambii cântă, dar numai unul este profesionist!

Georgiana Leulescu Raicu

Prima actiune a PMP Olt s-a bucurat de un real succes

Imagine

Membrii și simpatizanImagineții Mișcării Populare Olt au desfăsurat ieri prima acțiune în municipiul Slatina, sub denumirea ,, Noi facem mișcare, voi?”. Alaturi depreședintele Marian vasile, aproximativ 30 de tineri au îmbracta tricourile MPM Olt si au impartit carti de vizita cu sigla Partidului Miscarea Populara, adresa de la Casa de Cultura a Sindicatelor din Slatina precum si adresa de e-mail pmpolt@yahoo.com, unde se pot primi cereri pentru adeziuni la cel Imaginemai tanar partid cuviziuni de dreapta.

Slatinenii s-au interesat de conducerea judeteana dar si de cea centrala. De asemenea acestia au fost curiosi sa stie care sunt principalele obiective ale partidului si cum va reusi schimbe o mentalitate de stanga, bine infiptă de prea multi ani. Precizăm că la nivelul județului Olt, presedintele PMP este Marian Vasile,  iar la nivel național este deputatul Eugen Tomac. În ceea ce Imagineprivește schimbarea, Marian Vasile a spus că totul depinde de fiecare dintre noi, dacă vom mai accepta sau nu să fim tratați ca niște instrumente de vot, menite a fi folosite doar atunci când e nevoie de promovarea unor nonvalori in functii politice importante. De peste 23 de ani, au fost oameni politici care s-au succedat în Parlamentul României și au reprezentat Oltul, dar care nu s-au implicat în nici un fel în bunastarea acestui judet, ci numai in interes personal, uitand de nevoile oltenilor.

Imagine

Mesajul PMP Olt este acela de a face tot ce ne  stă în putință pentru a schimba acest obicei prost, in care ne-am afundat din ce în ce mai mult, lasandu-ne folositi de cei care nu au facut nimic in viata lor.

Presedintele PMP Olt, Marian Vasile, invită pe toți ce vor să cunoască statutul partidului, membrii si actiunile lor, în fiecare joi la orele 16.00 la sediul partidului din incinta Casei de Cultura a Sindicatelor din Slatina, sau în fiecare zi de la 9.00 la 18.00 .

Georgiana Leulescu RaicuImagine

Imagine