,,Plaiurile Sâmbureștiului”- premiat la un concurs internațional de la Sighetul Marmației

tot vasiaUnul dintre cele mai tinere ansambluri folclorice oltenești, ,, Plaiurile Sâmbureștiului, înființat în 2011, a participat participat, în perioada 8-11 mai la Festivalul Internațional ,, Am fost ș-om fi”, ediția a XVII-a ce s-a desfășurat în Sighetul Marmației. La acest festival au participat 22 de ansambluri folclorice din mai multe judeţe din ţară, dar şi din străinătate, respectiv Ungaria, Republica Moldova, Slovacia, Ucraina şi din mai multe vasia opreajudeţe ale ţării noastre, printre care Iaşi, Brăila, Prahova, Bistriţa Năsăud, Maramureş şi Bihor. Oltenii din Sâmburești, s-au remarca atât pentru dansul călușeresc pe care l-au prezenta fără cusur, ridicând sdala în picioare, dar și prin vocea a două micuțe interprete Vasia Oprea și Ana-Maria Deaconu.

Dacă ansamblul ,, Plaiurile Sâmbureștiului a obținut marele premiu, la Festivalului „Am fost ş-om fi”, din

Vasia Oprea

Vasia Oprea

satul Ocna Şugatag, Maramureş, cele două fete, colaboratoare, s-au întors acasă cu primele două locuri la concursul de interpretarea, Vasia obţinând locul I, iar Ana- Maria, locul II.

Vasia Oprea este elevă în clasa a VI-a, în Balş, iar la Festivalul de la Sighetul Marmației a interpretat, fără greşeală, mai multe cântece populare din zona Olteniei.

,,Ansamblul ,,Plaiurile Sâmbureștiului”, a fost înființat

Primar Iulian Preda, Samburesti

Primar Iulian Preda, Samburesti

în 2011, de către fostul primar Gheorghe Călugăroiu și este format, la ora actuală din nouă băieți, la formația de călușari și 16 fete la ansamblul de dansuri populare, instruiți de cunoscutul coregraf Sandu Rizea. Ce mai mare mândrie a noastră este că Ansamblul

,, Plaiurile Sâmbureștiului” a venit acasă cu Marele Premiu de la la Festivalul internațional ,,Am fost s-om fi” de la Sighetul Marmației.

Vasia

Vasia Oprea

De asemenea membrii ansamblului nostru au mai câștigat locul I la Alba Iulia la 1 decembrie 2014.

Pentru aceste rezultate deosebite au primit invitația de a participoa la Festivalul ,, Corabia de Aur” de la Corabia, la ,, Călușul oltenesc” de la Dobroteasa și la Festivalul ,,Cireșarii” de la Dănicei, Vâlcea.” a ținut să ne precizeze primarul localității Sîmburești, Iulian Preda.

Tot acesta a mai spus că, în decembrie anul trecut au fost achiziționate costumele populare, încălțămintea, pălăriile, betele și tot echipamentul pentru ansamblu, din bugetul local. În momentul de față, maestrul coregraf Sandu Rizea, prergătește câțiva copii de la grădiniță care vor merge la următoarele concursuri.

Georgiana Leulescu Raicu

2 gânduri despre „,,Plaiurile Sâmbureștiului”- premiat la un concurs internațional de la Sighetul Marmației

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s