Mihaela Stana validată pentru a doua oară în funcția de primar interimar

DSCN0886După ce a fost aleasă în data de doi aprilie să preia atribuțiile de primar, viceprimarul Mihaela Stana a fost revocată din funcție marți, 19 mai. Tot în ședința de marți consilierii locali au ales din nou unul dintre viceprimarii Mihaela Stana și Cristian Bircea pentru a îndeplini prerogativele primarului suspendat din funcție, Minel Prina. Și de această dată votul s-a înclinat covârșitor în favoarea viceprimarului Stana.

La aproximativ o lună după ce a fost aleasă să în funcția de primar interimar, hotărârea prin care Mihaela Stana a fost revocată.

Totul s-a petrecut ca urmare a neglijenței secrecl slatina 2tarului Mihai Idita, care nu a aplicat întocmai prevederile Legii 215/2001 a administrației publice.

Așadar, Stana a fost aleasă în prima ședință în care funcția de primar interimar a fost supusă votului cu majoritatea voturilor prezenți la ședință și nu asa cum spune legea, cu majoritatea voturilor consilierilor locali în funcție. Prin urmare, marți, votul a fost repetat însă rezultatul a fost același. Stana a fost validată pentru a doua oară în funcția de primar interimar cu 16 voturi din cele 19 exprimate, deoarece trei voturi au fost declarate nule. Viceprimarul Cristian Bircea nu a primit DSCN0884niciun vot din partea colegilor cosilieri. De altfel, acestea chiar le-a cerut să nu-l voteze deoarece nu-și dorește funcția de primar interimar al municipiului Slatina. „Având în vedere că legea spune că trebuie departajat prin vot secret între unul dintre cei doi viceprimari, vă rog să nu stricaţi orzul pe gâşte. Nu-mi doresc această funcţie”, a spus Cristian Bircea. Până când se va lămuri situația juridică a primarului suspentat din funcție, Minel Prina, viceprimarul Mihaela Stana va prelua atribuțiile exercitate de acesta în cadrul Primăriei municipiului Slatina.

Natașa Grigorescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s