Port Corabia va fi din nou operațional

port corabiaÎntr-un comunicat de presă emis de Prefectura Olt, se arată că s-a solicitat Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, în calitatea sa de instituție competentă, analizarea și dispunerea măsurilor legale care se impun, având în vedere sprijinul solicitat de Primăria orașului Corabia privind întreținerea șenalului navigabil pe Dunăre.

,,În urma solicitării noastre, Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a precizat că în zona portului Corabia navigațiaport 2 pe Dunăre se desfășoară departe de port, pe o traiectorie stabilită din anul 2011 și comunicată prin Avizul de Navigatori nr.48/2011. De asemenea, în ceea ce privește accesul navelor și convoaielor în Portul Corabia și invers, acesta este asigurat prin zona de la km 626, în momentul de față adâncimile fiind suficiente pentru navigația până în zona portului.” se mai arată în comunicat.

Administrația Fluviale a Dunării de Jos Galați, care derulează programul FAST DANUBE, ce are ca obiectiv îmbunătățirea navigației pe sectorul comun româno-bulgar, în cadrul acestui proiect, primite că va fi analizat și accesul în Portul Corabia prin zona amonte, situată la km 633 – km 632.

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s