Mihaela Stana: „Consider că funcția de primar ar trebui, totuși, să fie ocupată de un bărbat”

DSCN0884

Mihaela Stana

Viceprimarul Slatinei, Mihaela Stana, ajunsă conjunctural să preia prerogativele de primar, după arestarea primarului Minel Prina, este prima femeie, în istoria Slatinei care conduce destinele urbei noastre, chiar și pentru perioadă de numai un an, până la alegerile din 2016, (dacă între timp nu se mai schimbă schimbarea!). Este ste deopotrivă, invidiată și apreciată, dar în ultimul timp toate privirile misoginilor s-au abătut asupra sa, considerând-o un real pericol în lupta pentru ocuparea fotoliului de primar al municipiului Slatina.

Redactor: Sunteţi prima femeie din istorie care ocupă funcția de primar al municipiului Slatina. Într-o lume a bărbaţilor este un handicap sau un avantaj să ocupi această funcţie?DSCN0890

Mihaela Stana: Nu știu dacă sunt prima femeie care ocupă funcția de primar al Slatinei, poate pe o perioadă mai îndelungată de timp. Dacă stăm să ne gândim și doamna Ana Anghel, fostul viceprimar al municipiului Slatina, a preluat pe o perioadă prevăzută de lege atribuțiile primarului, pe perioadele concediilor de odihnă ale edilului de la vremea respectiv. Nu a existat DSCN0888o    subreprezentare a femeilor în funcții de decizie în Primăria municipiului Slatina, avem femei director în primărie, s-a respectat legea care prevede egalitatea de șanse. Nu cred că ar trebui să fie nici un handicap, nici un avantaj atâta timp cât există respect pentru funcție, pentru autoritate ca atare. Dacă se respectă funcția, se respectă și ocupantul. Dacă e să ne referim totuși la un handicap, cred că e vorba de percepție. Chiar dacă-și stabilește un echilibru între activitatea profesională și viața familială, există un efort mai mare din partea ocupantului de sex feminin al DSCN0892acestei funcții pentru a depăși prejudecățile socio-culturale care există.

R.Deşi sunteţi în administraţie de ani buni, de câteva săptămâni aţi preluat oficial frâiele primăriei. Ce impact a avut asupra viceprimarului Mihaela Stana alegerea în funcţia de primar interimar al municipiului Slatina?

DSCN0886M.S. Alegerea în funcția de primar interimar sau preluarea atribuțiilor exercitate de primar înseamnă mai multă responsabilitate pentru că trebuie să acopăr o gamă mult mai largă a administrației publice locale, trebuie să am o viziune mult mai amplă. Ne gândim totuși că este vorba de satisfacerea interesului public și trebuie să acoperim toată problematica administrației locale.

R. Aţi preluat conducerea Primăriei Slatina într-o perioadă sensibilă şi totodată delicată.

Primaria Slatina

Primaria Slatina

Puteţi să duceţi la bun sfârşit toate proiectele începute și gândite de vechea conducere?

M.S. Proiectele trebuie duse la bun sfârșit pentru că acum nu mai sunt proiectele noastre, ale autorității locale, sunt proiectele orașului. Acestea au fost elaborate ca urmare a analizei necesităților colectivității din care facem parte și consider că este absolut normal ca aceste să continue.

R. Odată cu alegerea dumnevoastră în funcţia de primar au început şi speculaţiile referitoare la legăturile profesionale pe care le-aţi avut atât cu Darius Vâlcov cât şi cu Minel Prina şi că defapt primăria este condusă de cei doi prin intermediul dumneavoastră. În ce măsură vă afectează aceate presupuneri şi în ce proporţie acestea reflectă realitatea?

M.S. Mă afectează pentru că eu am desfășurat o activitate administrativă, relațiile au fost strict profesionale, pe administrație locală. Altfel de relații nu au existat. Profesional mi-am îndeplinit sarcinile de serviciu și mi le-am îndeplinit corect. Era normal să apară discuții, sunt inevitabile.

R. Ce v-aţi propus să realizaţi odată ce aţi fost aleasă primar interimar al Slatinei?

M.S. La momentul acesta important este să continuăm proiectele deja aprobate în consiliul local. Proiectele odată asumate de CL ca autoritate deliberativă nu mai sunt proiectele primarului, devin proiectele comunității. Așadar, duc mai departe decizia CL prin implemenarea proiectelor deja aprobate.

R. Veţi candida la Primăria municipiului Slatina în 2016?

M.S. Nu. Consider că funcția de primar ar trebui, totuși, să fie ocupată de un bărbat. Cred că un bărbat este mai ușor acceptat de comunitate și nu stiu dacă administrația locală, nu numai din Slatina, ci și din România, este pregătită să accepte atât de ușor o femeie în funcția de primar.

R. Ce mesaj doriți să le transmiteți cetățenilor orașului Slatina?

M.S. Slătinenii să aibă încredere că administrația publică locală funcționează și este în slujba lor. Tensiunile se vor estompa cu timpul și totul va reveni la normal. Locuitorii orașului Slatina trebuie să știe, de asemenea, că se bucură de aceeași deschidere din partea autoritățilot locale, ca și până acum.

Natașa Grigorescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s