Patru militari români răniți în Afganistan

militari romani ranitiNu a trecut decât o lună decând, în luna martie a acestui an, au fost dislocați mai mulți militari români de la Batalionul 33 Vânători de Munte din Argeș, că, iată patru dintre acești bravi soldați au fost răniți. Ministerul Apărării a anunţat, zilele trecute, că cei patru militari răniţi sunt plutonierul major Marius Sorin Diaconeasa şi caporalii clasa a III-a Valentin Ciolan-Uţă, Dan Cornel Crăciun şi Cristian Stoica. Plutonierul major Marius Sorin Diaconeasa are 36 de ani şi este la a patra misiune în Afganistan, în timp ce Valentin Ciolan-Uţă de 28 de ani, este la prima misiune în teatrul de operaţii. Dan Cornel Crăciun în vârstă de 27 de ani şi Cristian Stoica de 38 de ani sunt, ambii, la a doua misiune în Afganistan.Militarii executau o misiune de patrulare terestră,joi, în jurul orei 9.00, când la aproximativ opt kilometri Sud-Est de Baza militară de la Kandahar, au fost surprinși de explozia unei mașini -capcană, rănindu-i. Aceștia au fost transportați de urgență la un spital din Kandahar, unde medicii le-au acordat îngrijirile necesare, în momentul de față fiind în afara oricărui pericol. Potrivit ministrului Dușa, în funcție de evaluarea lor medicală se va hotărâ dacă vor fi repatriați sau își vor continua misiunea.

Având în vedere că militarii răniți sun argeșeni, prefectul de Argeș, Mihai Oprescu, a transmis următorul mesaj de încurajare famililor militarilor răniți, ,,În nume personal și al Instituției Prefectului județul Argeș îmi exprim susținerea și urările de sănătate pentru soldații argeșeni răniți pe teatrele de operațiuni din Afganistan, dovedind încă o dată faptul că misiunea țării noastre în zonele de conflict internațional nu este deloc ușoară. Le transmit acestora să-și păstreze optimismul și curajul și le doresc să se întoarcă acasă cu bine.
Totodată, în aceste momente de încercare, sunt alături de familiile rămase în țară, le doresc multă putere să depășeacă aceste momente de încercare și îi asigur de profundul meu respect!”

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s