Gheorghe Păsat cere sprijin MDRAP pentru investiții

La începutul săptămânii Gh Păsattrecute, Gheorghe Păsat, președintele CJ Vâlcea, a transmis o adresă către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) prin care a solicitat urgentarea aprobării prin Ordin de ministru a listei finale cu obiectivele de investiţii care vor fi finanţate în anul 2015. Întârzierea acestei proceduri la nivel de Minister crează probleme primarilor din judeţul Vâlcea şi constructorilor care pot ajunge în situaţia în care să execute lucrări în perioada de iarnă când temperaturile şi ninsoarea afectează calitatea obiectivelor investiţionale. Totodata, acesta a mai precizat că primăriile contractante riscă retragerea fondurilor alocate şi necheltuite până la data de 31 decembrie 2015.

Iată și textul adresat MDRAP:

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

ÎN ATENŢIA DOMNULUI MINISTRU LIVIU NICOLAE DRAGNEA

În conformitate cu art. 11 din normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, Consiliul Judeţean Vâlcea, în baza solicitărilor beneficiarilor subprogramelor şi a bugetului previzionat comunicat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin adresa 6109/1 din 23.01.2015, înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea sub nr. 1206/26.01.2015, a transmis cu adresa nr. 1206/ 11.02.2015, înregistrată la MDRAP sub nr. 13206/DGDRI/16.02.2015, lista cu propunerile de finanţare pe anul 2015 detaliată pe obiective de investiţii în continuare şi noi.

În urma analizei de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraşiei Publice prin adresa nr. 13208/27.02.2015, înregistrată la Consiliul Judeţean Vâlcea sub numărul 1206/R/04.03.2015, s-a constatat că în judeţul Vâlcea există un număr de 167 obiective de investiţii în continuare, finanţate anterior prin PNDL, cu un rest necesar finalizării de 417.813.621 lei, drept pentru care ne recomandaţi să reanalizăm propunerile de investiţii noi din judeţ şi asigurarea finanţării doar pentru obiectivele de investiţii în continuare.

Ca urmare a acestei recomandări, precum şi a consultării autorităţilor publice locale, aşa cum este prevăzut în norme, cu adresa nr. 1206/10.03.2015, înregistrată la MDRAP sub nr. 20815/ DGDRI/ 11.03.2015 am transmis propunerile reanalizate.

Menţionăm că, atât primarii cât şi constructorii sunt nemulţumiţi deoarece nici până la această dată nu s-au aprobat prin Ordin fondurile repartizate pentru obiectivele de investiţii cuprinse în Programul naţional de dezvoltare locală şi au rămas cu lucrările blocate.

Faţă de cele prezentate, vă adresez rugămintea, domnule ministru, de a urgenta aprobarea prin Ordin a listei finale cu obiectivele de investiţii care se vor finanţa în anul 2015.

Vă mulţumesc pentru înţelegere şi sprijinul acordat,

Presedintele Consiliului Judeţean Vâlcea,

Gheorghe PĂSAT

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s