Concesionarea izlazurilor comunale, cuiul din talpa primarilor

images (3)Împărţeala izlazurilor comunale produce mare scandal între crescătorii de animale şi autorităţile locale. Pajiştile au intrat în vizorul celor două părţi după ce s-a constatat că subvenţiile date de Uniunea Europeană sunt dintre cele mai mari, putând ajunge şi la 600 euro/ha. În cele din urmă, legea a fost modificată astfel încât de izlazuri să aibă parte numai crescătorii de animale, dar normele de aplicare par download (2)să facă loc şi altor doritori de subvenţii mari.

O ordonanță de Guvern a Ministerului Agriculturii aprobă normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente și fără aceste prevederi, crescătorii de abimale nu pot concesiona sau închiria izlazurile.

Cosmin Ungureanu

Cosmin Ungureanu

Proiectul de HG pune accent pe menţinerea suprafeţelor declarate pajişti, aşa cum figurau ele la 1 ianuarie 2007, data aderării la UE. Numai că aceasta este şi o condiţie pentru ca valoarea subvenţiilor naţionale să crească cu 30%, astfel că dispariţia unor terenuri ar afecta încasările de la UE. De aceea, tot prin norme se stabileşte ca „în cazul în care categoria de folosinţă a terenurilor înregistrate în registrul agricol ca păşune/fâneaţă la data de 1 ianuarie 2007 a fost schimbată, deținătorii de pajiști au obligația de a restabili suprafața de pajiști sau de a aloca o suprafață echivalentă cu cea schimbată”. Cu alte cuvinte, se acţionează retroactiv, contrar Constituţiei, dar pentru o cauză bună – mai mulţi bani de la UE.

Actul normativ mai dă o mână de ajutor şi angajaţilor de la Direcţiile Agricole, care vor avea

Dan Dombre, primar Ghimpeteni

Dan Dombre, primar Ghimpeteni

dreptul exclusiv de a întocmi „amenajamentele pastorale”, care, obligatoriu, vor cuprinde şi măsuri speciale pentru „obţinerea unor efecte de ordin social, de protecţie a mediului şi de promovare a dezvoltării durabile”.

Cale lungă de la vorbe la fapte

În localitățile Oltului, de exemplu, au început deja probleme cu concesionarea izlazurilor. Dacă la început se recomanda înființarea de unor asociații ale crescătorilor de animale, acest lucru nu a putut fi pus în aplicare deoarceaceste nu sunt deținători efectiv de animale.

Dan Dobre, primarul localității Ghimpețeni, spune că cea mai mare problemă va apărea atunci când se va trece efectiv la concesionare. Potrivit normelor, au dreptul de a utiliza pajiştile din domeniul public sau privat al localităţilor numai crescătorii de animale, definiţi tot de norme ca fiind „persoană juridică cu animale înscrise în RNE (Registrul Naţional al Exploataţiilor) sau orice formă asociativă legal constituită ai cărei membri au animale înscrise în RNE”. Numai că OUG nr. 34/2013 are altă definiţie, unde sunt excluse tocmai asociaţiile, dar persoanele fizice au voie la concesiune. În România, cele mai multe oi sunt deţinute de persoane fizice, nu de firme.OUG nr. 34/2013 defineşte utilizatorul ca fiind deţinătorul de animale înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor. Asociaţiile sunt excluse pentru că ele nu deţin animale, ci membrii acestor asociaţii. Dar anumiţi primari au făcut asociaţii împreună cu prietenii lor, care nu au animale, dar aşa pot beneficia de pe urma acestei legi .

Ionel Mirea

Ionel Mirea, primar Crampoia

Problemele apar la crescătorii de animale cu efective mici, de 2-3 animale, care nu vor primi subvenții de la APIA pentru întreținerea pășunilor, iar cei cu efective mari, potrivit primarului de la Ghimpețeni, nu vor mai redirija banii primiți pentru îngrijirea și acestora.

Ionel Mirea, primarul localității Crâmpoia crede că vor fi probleme și cu împărțitul parcelelor între crescătorii de animale, pentru că unele suprafețe sunt lângă sursele de apă, altele sunt mai fertile, altele așzate pe terenuri deteriorate.

Potrivit primarului din Curtișoara, Cosmin Ungureanu, legislația ar trebui modificată. Fie izlazurile vor fi trecute din nou în administrarea primăriilor, acestea percepând o taxă anuală pentru crescătorii de animale, fie se redefinește termenul de ,, proprietar de animale” și se dau drepturi depline asociațiilor crescătorilor de animale. În cazul în care legea va rămâner în contextul actual, vor trebui definite drepturile și obligațiile fiecărui crescător de animale. În ceea ce-l privește, Ungureanu va convoca o adunare a crescătorilor de animale din localitate și le va expune toate variantele, urmând ca aceștia să decidă ce vor vace în continuare.

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s