Agenda culturală Vâlceană debutează cu Sărbătorile Pascale la românii din Olanda 

Dr. Florin Epure, director Directia pt Cultura Valceaa

Dr. Florin Epure, director Directia pt Cultura Valceaa

„Sărbătorile Pascale la români, în spațiul european”, ciclu de manifestări culturale de promovare a tradiţiilor pascale româneşti în Olanda, unde vor fi prezentate cântece şi dansuri populare româneşti, expoziţie de icoane pe lemn şi sticlă, ceramică de Horezu, ţesături, încondeieri de ouă, prezentare de oferte turistice. Aceste manifestări vor fi organizate, în perioada de Fundaţia româno – olandeză „Raza de soare” în colaborare cu Casa de Cultură „Constantin Brâncoveanu” Horezu, Şcoala Populară de Arte Râmnicu Vâlcea și Primăria Oraşului Horezu.
De asemenea, Muzeul de Istorie al Judeţului Vâlcea, va organiza în perioad 22 martie – 22 aprilie Expoziţia „Reptile vii” în parteneriat cu S.C. Gaborica S.R.L.
Pe 1 aprilie la Clubul Copiilor Horezu  se va desfășura un Concert de fanfară, începând cu orele 10.00 cu sprijinul elevilor de la imagesColegiul Naţional „Constantin Brâncoveanu” Horezu
Și tot pe 1 aprilie  la Căminul Cultural Pietrari  se v desfășura „HORA COSTUMELOR,” ediţia a XXXVI – a – Sărbătoarea portului popular vâlcean , eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea în parteneriat cu Primăria si   Căminul Cultural Pietrari .
Toată luna aprilie, între 1 – 31 aprilie, River Plaza Mall, Râmnicu Vâlcea va fi gazda celei de-a V-a ediție a unei Expoziţii de icoane: „ICOANA DIN SUFLETUL COPILULUI”,eveniment organizat de artiștii Şcoala Populară de Arte Râmnicu Vâlcea
hqdefaultPe 2 aprilie la ora 19,00, Filarmonica de Stat ,,Ion Dumitrescu,, Râmnicu Vâlcea va găzdui un CONCERT DE PAŞTI susținut de Orchestra Filarmonică ,,Sinfonietta”  sub bagheta dirijorului Mihail Stefănescu. Își vor da concursul solişti Adriana Sărău, Florin Raşcu Pop,Veronica Tudosa, Mircea Radu. În program :W.A. Beethoven – Concert nr. 3 pentru pian şi orchestră, Iisus pe muntele măslinilor (prima audiţie )
În perioda 5 aprilie – 15 mai la Muzeul Satului Vâlcean Bujoreni va debuta Expoziţia „Tradiţia creştină în imagini şi obiecte rituale” și Demararea proiectului „SATUL BUNICILOR”, acțiuni organizate de Muzeul Judeţean Vâlcea
În sfârșit, în ultima zi săptămânii, 5 aprilie Palatul copiilor Râmnicu Vâlcea  va fi gazda unui alt eveniment dedicat zilelor Pascale, numit sugestiv „SFINTELE PAŞTI” – expoziţii tematice – semnificaţii, tradiţii, obiceiuri, organizat de Palatul copiilor Râmnicu Vâlcea în colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s