Florin Tecău,  un nostalgic al tradițiilor argeșene

florin-tecau Interviu cu președintele CJ Argeș, Florin Tecău

Județul Argeș, este cunoscut prin frumusețea deosebită a peisajelor, a munților, dealurilor, dar mai ales pentru tradițiile și costumele populare, din zona Muscelului Atestat prin dovezi arheologice încă din timpul paleoliticului inferior , județul Argeș își definește latura istorică în perioada formării statelor feudale, aici fiind întemeiate primele capitale ale Țării Românești, la Curtea de Argeș și Câmpulung. Și tot peisaje_mv_tufala Curtea de Argeș a luat ființă primul scaun mitropolitan ortodox, în anul 1359. Județul Argeș este reprezentativ și pentru păstrarea culturii religioase a poporului român, pentru dezvoltarea creștinismului ca religie predominantă pe întreg teritoriul.

  1. Mulți nu prea cunosc activitatea dv. cu predilecție spre păstrarea tradițiilor argeșene și se mulțumesc cu doar cu bârfe de șanț. Vare sunt valorile pe care le iubiți și promovați?

tecau03 Florin Tecău: La sfârșitul lunii noimbrie a anului trecut, am fost invitat de  Consulul General al României la Barcelona, Geanina Boicu,  pentru a reprezenta România şi judeţul Argeş, în cadrul proiectului de promovare a tradițiilor românești. În cadrul acestui proiect, inițiat chiar de Consulatul din Barcelona,  au fost organizate o serie de evenimente precum  expoziţii, dezbateri, semniarii, precum şi o prezentare gastronomică a produselor tradiţionale specifice zonei Argeşului şi Muscelului, în incinta Palatului de Montjuic, una dintre clădirile emblematice ale Barcelonei. Tot atunci am stbilit, împreună slide2cu d-na Consul Geanina Boicu, diverse proiecte de colaborare româno-spaniole, în domeniile economic, social, cultural şi educaţional.  Promovarea Argeşului, sub toate aspectele ,economic, cultural, religios, social este proiectul cu care am plecat la drum în administrarea acestei comunităţi şi, prin întreaga mea activitate,încerc să dau acestui proiect dimensiunea targ-produse-traditionalespirituală şi materială pe care o merită.Avem lucruri frumoase de arătat despre judeţul nostru pentru că avem istorie, avem cultură, avem tradiţii, avem hărnicia şi frumuseţea oamenilor de aici.

  1. Domnule președinte, în calitate de administrator al acestui județ, care sunt planurile dv . pentru acest an?
    Florin Tecău: Săptămâna aceasta am participat la Şedinţa Ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, şedinţă desfăşurată la sediul Consiliului Judeţean Giurgiu, unde au fost Florin-Tecau-e1419272676722supuse aprobării proiecte de hotărâre ce vizează activitatea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia şi Planul de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, pentru perioada 2014-2020. Am discutat despre avizarea Acordului de colaborare în domeniul dezvoltării regionale între Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud din Republica Moldova , despre alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia şi despre desemnarea reprezentanţilor Regiunii de images (1)Dezvoltare Sud Muntenia în comitetul de monitorizare al Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Un alt punct important pe ordine de zi  ședinței,  a fost prezentarea situaţiei în ceea ce priveşte implementarea Programului Operaţional Regional 2007-2013, a Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013 în Regiunea Sud Muntenia şi, de asemenea, am purtat discuţii despre Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi stadiul implementării Programului de Cooperare

Prefectura Arges

Prefectura Arges

Transfrontalieră România -Bulgaria. Aş vrea să vă spun că implementarea cu succes a acestor  programe, reprezintă un succes economic pentru întreaga regiune şi ceea ce ne interesează în mod deosebit, reprezintă şi creştere economică pentru judeţul Argeş. Sunt proiecte viabile, unele începute şi care se dovedesc a fi eficiente, altele de viitor care promit să fie la fel de eficiente.Este important să fim parte integrantă a acestor programe , să contribuim la realizarea lor şi să beneficiem de rezultatele lor pozitive.

Prefectura Arges

Prefectura Arges

Accesarea fondurilor europene şi folosirea acestora în direcţii economice profitabile , este unul dintre obiectivele mele stabilite ca prioritare şi în 2015.Este important să înţelegem că dezvoltarea comunităţii nostre depinde de spiritul nostru antreprenorial, de modul în care ştim să folosim fondurile băneşti pentru a crea plusvaloare.
O discuţie importantă despre oportunităţile de accesare a fondurilor europene am avut astăzi la sediul CJ Argeş , la discuţie paticipand şipreşedintele Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală din România şi reprezentanţi ai celor şase Grupuri de Acţiune Locală(GAL) din judeţul Argeş. Am propus înfiinţarea unui secretariat comun cu instituţia prefectului care să ofere consultanţă tehnică şi juridică pentru reprezentanţii GAL-urilor argeşene. Argeşul se află acum în primele lo11046584_359007860954751_2878836232428337953_ncuri între judeţele din România care au accesat fonduri europene prin intermediul GAL-urilor şi îmi doresc ca acste entităţi să se constituie în tot judeţul. Programele prin care, prin intermediul Grupurilor de Acţiune Locală , argeşenii pot accesa fonduri europene sunt vaste şi variate şi constituie pârghii foarte importante pentru dezvoltarea economică şi socială a întregului judeţ şi conduc, bineînţeles ,la creşterea nivelului de trai al locuitorilor judeţului , obiectiv prioritar al meu şi al fiecărui argeşean.

 Reporter: Am înțeles că de curând ați participat la inugurarea unei școli construită din fonduri europene. Ce ne puteți spune?

 11033165_359007887621415_2286961002261174642_n Florin Tecău: Așa este. La începutul săptămânii trecute, am avut deosebita plăcere să partcicip la  inaugurarea Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Bălăceanu Stolnici”  din comuna Stolnici. Așa cum ați remarcat, unitate școlară  este realizată cu fonduri europene în cadrul programului ,, Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formarea profesională continuă ” , program Regio 2007-2013. În această şcoală vor învăţa 340 de elevi, din localitate. Acest obiectiv face parte din proiectul de dezvoltare în domeniul educaţiei în judeţul Argeş, domeniu căruia îi voi acorda şi în continuare atenţia cuvenită. Cu altă ocazie o să vă invit și la inaugurarea altor proiecte pe care Consiliul Județean Argeș la are în desfășurare.

R.Vă multumesc și vă urez mult succes în continuare!

Georgina Leulescu Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s