Femeie găsită moartă în drum la doi pași de Primăria Verguleasa

O femeia de 65 de aniDSCN8082 din localitatea olteană Verguleasa, a fost găsită moartă în condiții suspecte, în mijlocul drumului la câțiva pași de primăria din localitate.

Potrivit martorilor care au descoperit-o, femeia tocmai venea de la dispensarul comunal, unde anunțase doctorul de familie despre faptul că soțul său căzuse cu o seară înainte și se simțea foarte rău.Luase câteva pâini de la un magazin și se îndrepta către casă pentru a face focul și a găti ceva.

,, Femeia suferea de epilepsie și  în urmă cu câțiva ani a fost DSCN8089diagnosticată cu cu probleme  cardiace. A venit dimineață la mine, în jurul orelor 9.00 și mi-a spus că soțul său se simte foarte rău și să chem salvarea de la Slatina. Am hotărât ca înainte de a veni mașina salvării, să merg să consul pacientul și când am ajuns aici, am găsit femia moată cu fața în jos și plină de sânge. E zic, la prima vedere, că a avut o criză de epilepsie și a căzut, însă nu exclud ipoteza ca cineva s-o fi accidentat-o” a prezizat medicul de familie din localitate.

DSCN8087 Polițiștii locali au sunat la 112 anunțând moartea suspectă a femeii, însă, între timp a sosit salvarea chemată de medicul de familie pentru soțul victimei, constatând decesul acesteia.

Mai multe amanunte la VGtv http://www.vgtvolt.cabanova.com

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s