Politistii olteni au conficat 210 kg de materiale pirotehnice

artificii2-e1411973551136-680x365Poliţiştii olteni au confiscat în perioada sărbătorilor de iarnă  peste 21.000 de articole pirotehnice şi au constatat aproape 40 de infracţiuni.

Astfel că în perioada 17 noiembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, în cadrul Acţiunii „FOC DE ARTIFICII”, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase cu sprijinul celor de ordine publică, din cadrul I.P.J. Olt, au efectuat controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare download (11)operaţiuni cu articole pirotehnice, actionând  în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru descoperirea celor care încalcă prevederile legale din acest domeniu.

La nivelul judeţului Olt, poliţiştii au participat la 88 de activităţi de control, în urma cărora au fost constatate 39 de infracţiuni, pentru care au fost întocmite dosare penale. Totodată, în timpul acţiunii, poliţiştii au confiscat 21.066 de articole pirotehnice, masa acestora fiind de 210 kg.

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s