SC Electocarbon  a finalizat proiectul pentru reducerea consumului de energie electrică

În urmă cu mau bineelectrocarbon intreprindere de un an,  societatea slătineană Electrocarbon, inițiat un proiect sub denumirea ,,Reducerea consumului de energie electrică în sistemul de pompare apă industrială al SC ELECTROCARBON SA Slatina”, derulat în cadrul Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” și finațat  prin Fondul European de Dezvoltare Regională, „Investiții pentru viitorul dumneavoastră”.

Aparatul tehnic a societătii,  împreună cu conducerea, au cătutat soluții în permanență  pentru creșterea productivității, investind în accesarea de fonduri europene pentru eficientizarechipa electroea fluxului tehnologic și totodată în  reducerea consumului de energie electrică, într-o perioadă când mai toate îndustria metalurgică, nu numai din țara noastră, dar și din alte țări, dispare una câte una.

În acest sens, SC Electrocarbon a investit  și a contruit  trei hidrocentrale pe Doftana, pentru a-și asigura consumul propriu de energie electrică, scăzând astfel cheltuielile cu 30%. Așadar echipă de oameni inimoși ai societății, în frunte cu managerul  Fănel Gușoi,

Ovidiu Pisica

Ovidiu Pisica

Ovidiu Pisică, director general adjunct al Electrocarbon SA, manager de proiect, ajutat de Ion Belea (director mecano-energetic), Andronica Dăncioiu ( director economic), Virgil Smarandache (director de producție), Liana Ciobanu (director de calitate) și Lucian Prună (director comercial), au reușit să întocmeacsă un proiect cu finanțare nerambursabilă din cadrul Programului Operațional Sectorial- Creșterea Competitivității economice, intitulat, așa cum am mai spus ,, Reducerea consumului de energie electrică în sistemul de pompare apă industrială al SC ELECTROCARBcopy-of-dscn4823ON Slatina”.

Porivit declarației managerului de proiect, Ovidiu Pisică, valoare totală aproiectului este  de 1.107.525 lei, din care asistența financiară nerambursabilă 416.536 lei. Cea mai mare parte din valoarea nerambursabilă – 366.552 este suportată din fondul european de dezvoltare regională, iar o parte mai mică de 49.984 este din bugetul național.

downloadDin punct de vedere social, Electrocarbon contribuie pe deplin la ridicarea nivelului de trai al slătinenilor, dar și a multor alți oameni din județ și din țară . Această noua investiție a permis ca societatea de pe platforma industială a Slatinei să își mărească numărul de angajați să îmbunătățească condițiile de lucru, să reducă consumul de energie electrică și totdată să crească eficientizarea producției.

Lansarea acestui nou proiect va avea loc, marți 14 octombrie la sediul societății. Un material video puteți urmării la VGtv Olt www.vgtvolt.cabanova.com

Georgiana Raicu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s