Sclava Viorica de la Stefan cel Mare, după o lună în ochii opiniei publice

femeiaa legataAncheta făcută de jurnaliștii VGtv în localitatea Ștefan Cel Mare, Olt în urmă cu mai bine de o lună,  cu privire la bătăile îndurate timp de 18ani ale Vioricăi Otea din partea celui cu care are trei copii, Iulică Creac și a amantei acestuia, Alina Pătrașcu din aceiași localitate.

În articolul publicat anterior în revista noastră dar şi la VGtv,  sub denumirea Sclava Viorica şi torţionarul de la Ştefan cel Mare”  am dezvăluit o dramă famililă, un triunghi amoros, petrecută într-o localitate din sudul judeţului, sub ochii unui copil de 12 ani şi nepăsarea utorităţilor locale.

Atunci arătam cu dovezi clare – foto şi filme, realite de noi saau trimise de martori,  cum femeia era bătută, legată cu lanțul de stâlpul de la poartă, de pomul edin curte, în beci sau în căruță și din declarațiile martorilor reieșea că Iulică o băte până o lăsa leșinată, ținând-o așa zile întregi făra apă și fără femeia legatamâncare.  De cele mai multe, Viorica ori era ajutată de vecini cu mâncare, cu îmbrăcămine și o vorbă bună. Unul dintre aceștia povestea cum a dus pe Viorica la Spitalul din Corabia după ce Iulică o bătuse, trecuse cu căruța peste ea și-i rusese piciorul stâng. O altă vecină, cu lacrimi în ochi, arăta groapa cu apă, de la colțul străzii, unde o aruncase tot el, Iulică, după ce mai întâi o bătuse zdravăn. ,, Era în pielea goală, doamnă, cum a făcut-o mă-sa, dârdâia de-i clănțăneau dinții în gură! Am scos-o din baltă şi am îmbrăcat-o cu nişte haine de ale mele, că altfel murea! Iar când am dus-o acasă, fiu-său ăsta mic, Nicuşor, i-a strigat  << Ce faci, fă 10407246_676395825785365_8368635397362405974_nnu ai murit?>>.  L-am certat că e mama lui şi nu trebuie să-i vorbească aşa! Dar nici unul dintre vecini nu avem ce-i face pentru că s-a aliat cu taică-său şi cu Alina ( amanta- n.r.), şi o bat toţi”

Şi tot aşa  au povestit vecinii, fiecare după cum au fost implicaţi în povestea de o viaţă chinută a Vioricăi Otea, condamnând cu vehemenţă neimplicarea  autorităţilor locaale, în speţă a primarului Viorel Măgureanu, a viceprimarului  Adrian Dămureanu, sau a şefului de post.

Primar Viorel Magureanu

Primar Viorel Magureanu

Dacă pe edilul ne-a fost imposibil să îl găsim, pe şeful de post l-am luat prin surprindere şi, de faţă cu noi, a înregistrat o plângerea Vioricăi Otea împotriva lui Iulian Creac, pentru relele tratamente îndurate o viaţă întreagă.

Tot în acea zi, ducând-o acasă pe Viorica,  băiatul cel mic, Nicuşor era să ne taie gâturile cu coasa.

După două săptămâni de la publicarea cazului, la VGtv, Semnalul Oltului şi Râmnicului dar şi la România TV( OTV), nimeni nu s-a sesizat pentru a lua măsuri nici în ceea ce-l priveşte pe Nicuşor , nici pe mama lui şi nici pe tatăl său. Aşa că am semnalat direct cazul DGASPC Olt şi IPJ Olt. Reprezentanţii Protecţiei Copilului au dat din umeri a neputinţă iar 10420302_676395785785369_7664197445607879929_ncei ai poliţiei ,,continuă cercetările”.

Din fericire opinia publică s-a revoltat şi iată cum a reacţionat pe un cont de socilizare, cu scuzele de rigoare pentru păstrarea textelor originale :

  Ce spune psihologul Adelina Stanciu, Rm Vâlcea

Cabinet Psihologie Horezu: Foarte multe de spus, încep cu vecinii,oameni care ar trebui sa duca o sesizare la bun sfârşit printr-un act scris…Toţi stiu despre situatie insa cand trebuie sa mearga la politie pentru a scrie”nu se baga”,sa le fie rusine,toti ar trebui sa ne gandim ca am putea deveni la un10635994_676395812452033_3026813140458760084_n moment dat victime iar ajutorul aproapelui devine vital,este un fel de strigat “mut” al persoanei in cauza care doreste a fii observat de ceilalţi. La final victima şi agresorul, fiindcă sunt multe de spus, încep cu băiatul acestora un copil aflat la o vârstă cronologică destul de înaintată pentru a fii conştient de situaţia prin care trece mama lui, însă modelul pe care i l-a transmis tatăl lui de a lungul copilăriei, începând cu vârsta fragedă i-a rămas implementat că fiind cel “corect”faţă de mamă şi l-a adoptat, acelaşi model cu o mare probabilitatate îl va adopta şi faţă de viitoarea prietena, iubită sau soţie când va ajunge la maturitate. Dacă nu apelează la ajutorul unor specialişti pentru a întelege forma de abuz prin care a fost obligat să treacă. Vecinii şi mulţi îl blamează şi îl văd ca pe un copil obraznic şi agresiv care nu are voie sa si loveasca mama insa download (1)putini cunosc faptul ca si el a fost la randul lui victima tatalui ,a unei forme de abuz psihic autoeducandu-se eronat dupa modelul parental oferit de tata).
Victima-mama,o femeie ajunsa la o slabiciune psihica enorma ,o stima de sine aproape inexistenta,cu sentimente de inaptitudine si culmea de culpabilitate”sa nu-I faca rau”tot ea agresorului,nauca si cuprinsa de teama atator evenimente prin care a trecut ajunge la concluzia de a lungul timpului ca nu stie cum e mai bine si se lasa tarata si la propriu si la figurat precum o carpa de sadicul concubin ,caci am inteles ca nu este sotie in acte. Aceasta se incadreaza bine in personalitatea dependenta-atitudinea femeilor victime ale violentei domestice este foarte ciudata si greu de inteles,acestea stiu ce inseamna maltratarea dar le lipseste curajul de a pune punct in speranta continua ca sotul se va schimba ,ca poate a gresit doar o data cu toate ca scenele incep se sa repete,ajungand cu timpul sa creada ca asa este bine ,ca merita o corectie etc.In cazul de fata femeia respectiv a devenit dintr-o persoana oarecare ,“cineva”de care autoritatile,mass media,pers.din societate trebuie sa se ocupe deoarece memoria ei a fost distorsionata de trairea afectiva asociata evenimentelor taumatizante de a lungul timpului ,posibile traumatisme craniene ca urmare a violentei fizice la care a fost supusa etc.
Agresorul-presupusul”sot” si persoana ce ar trebui sa ofere protectie unei fiinte de sex slab,dominat de un complex de inferioritate ajunge sa –si masoare forta cu mama copilului lui.Complexul de inferioritate reprezinta o structura dinamica inconstienta,inzestrata cu mecanisme de autoreglare,reprezinta reactia impotriva existentei ,la nivelul intregii structuri a personalitatii,a unei surse permanente de dezechilibru. Acesta este tipul agresivului care nu asteapta ca situatia conflictuala sa apara ci o creaza,din cate am vazut apar elemente ale sadismului,Uro si intentii criminale caci a lasat o dezbracata sa intr-un sant cu apa,ce poate fii mai rau?atunci cand nu te poti debarasa de o persoana intr-un stil simplu si educat si o chinui satisfacandu –ti pornirile interioare ale genei criminale inseamna ca este un lucru grav .
Este multe de discutat pe baza acestui subiect …nu am decat un sfat catre autoritati,luati atitudine,indiferenta voastra poate fii considerata complice la o posibila crima,de ce sa asteptam sa se petreaca.

Mihai Nuta Ăștia sunt toți nebuni de legat…clienți fideli ai ospiciului nr 9….

Mihai Nuta trebuia să sunați la poliție …ar trebui dus la școala de corecție

Mihai Nuta …cercetat pt amenințări cu moartea!

Cabinet Psihologie Horezu cine dle Mihai?copilul?

Mihai Nuta da, copilul

Mihai Nuta …electorat psd-ist…acolo toți trebuie tratați…femeia pt rănile suferite, soțul și fiul pt comportament.

Cabinet Psihologie Horezu doamne..ori nu cititi ce scriu ..ori aveti „orbul” politicii,sa mai lasam putin politica pana la urma e o chestiune sociala cu mult caracter psihologic,doar nu vreti sa vina cate un politician un curte la fiecare sa stea politai sa nu se bata copii si nevestele si sa le faca ei educatie buna

Mihai Nuta au și polițist în comună??? nu se vede că ar exista unul

Cabinet Psihologie Horezu au..dar conita victima s-a tot perindat sa le comunice verbal nu in scris ca este abuzata

Mihai Nuta în scris trebuie făcută plângerea, nu verbal…dar și o autosesizare din partea organelor de poliție era potrivită…este un caz complicat în care mai multe autorități ar trebui implicate

Cabinet Psihologie Horezu asa este..multe autoritati,in orice caz…schimbarea legii privind violenta domestica este o urgenta

M.d. Vali Copilul e bonlav phisihic…dus urgent la phisiatrie ca mai tarziu ce bate taicasu pe mamasa ,el o sa-i bata pe amandoi si nici vecinii n-o sa aiba liniste…asta se vede, daca nu-i tratat v-a fi foarte periculos cand v-a fi mai mare…bieata mama…numai ea stie cat indura

Marylena Tache alooooo suntem in uniunea europeana ……..ce plangere in scris? nenorocitul ala ar tebui sa fie dupa grati PLANGEREA A FACUTO ce mai asteapta cocalari vor si zile de spitalizare…….idiotii

Andrei Fcdb daca de la varsta asta face asa cu-coasa-si ce mai lua sal bata p taso. Mai mult de cat atat, acel copil are probleme de socializare si psh. dupa cat vedeti… copilul deja incepuse sa planga. asta denota un caracter care are foarte multe de spus.ex: tine foarte mult in el, problemele familiei. Concluzie…. simplu . Trebuiesc chemate autaritatiile in vigoare ptr a lua masuri imediate (urgente ptr situatia minorului si atitudinea sa…. Dupa cum a specificat si Andrei Lupu :…. incercati sa priviti cu atentie atitudinea copilului. la un momendat incepe sa planga . ceea ce vrea sa zica multe….. sper ca cineva sa ia atitudine. Politia o stim destul de bine…. Dar protectia copilului, cum este posibil sa ingnori un caz de genul acesta ? Un alt copil nevinovat va ajunge depravat din cauza ignoranței asistenței sociale. Aici în Italia unde mă aflu eu, daca era un caz de acest fel, veneau toate genurile de poliție acestea fiind (carabinieri, poliția municipală, poliția, asistența socială) iar tribunalul imediat lua dreptul de părinte până la terminarea procesului.Și atunci se hotăra dacă aceste persoane, mai pot fii numiți părinti sau nu. În Romania mori, cu poliţia lângă tine și nici nu vreau să vb.

  În concluzie…

10373504_441079656033241_6849149355364098022_nSperăm ca măcar acum, după cele commentate de către o parte din cititorii noştri, autorităţile locale şi judeţene să ia cu adevărat măsuri  şi să creeze un precedent pentru că astfel de situaţii, mai mult sau mai puţin asemănătoare, există peste tot, deopotrivă la sate sau la oraşe. O mână de ajutor dată femeilor abuzate, copiilor chinuiţi de părinţi iresponsabili, sau a unor bătrâni lăsaţi de izbelişte de familie sau de societate, ar întări cu adevărat ideea de democraţie, de protecţie socială, de civilizaţie.

Georgiana Leulescu Raicu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s