Elevii din Schitu Olt, au primit rechizite scolare din donații

Felicia Man

Felicia Man

Printr-un parteneriat derulat între Consiliul Județean al Elevilor şi ISJ Olt, cu  s-a desfăşurat proiectul „Toamna se numără rechizitele – Copiii mai aproape de școală”,  s-a concretizat prin distribuirea  a nu mai puţin de 110 pchete de rechizite şi ghiozdane,  copiilor defavorizaţi din localitatea Schitu, Olt.

Potrivit  Feliciei Man, inspectorul şcolaar general al ISJ Olt, au fost strânse cărţi, caiete, acuarele, plastilină, blocuri de desen, pixuri, ghiozdane, dar şi planşe didactice în valoarea totală de aproximativ 4.000 de lei, zile, cre  au fost împărţite elevilor din din ciclul primar și clasa a V-a de la şcoala din Schitu.

Primarul localităţii Schitu, Cornel Ionescu ne-a declarat că  un astfel de jutor este bine-venit pentru că sunt foarte multe familii cu copii şcolari care o duc destul de greu. ,, Puţinii bani pe care îi au familiile celor 110 elevi,  abia dacă ajung pentru traiul de zi, cu zi. Din păcate sunt copii caare abandonează şcoala, fie după clasele primare, fie după cele gimnaziale. Noi, cei din administraţia locală încercăm să facem tot posibilul ca  să ţinem sub control abandonul şcolar, dar de multe ori acest lucru ne depăşete financiar. De aceea ţin să mulţumesc, atât  ISJ Olt, cât şi  Consiliul Județean al Elevilor  pentru această iniţiativă şi sper să fie alături de noi şi în alţi ani” a mai spus primarul .

Camelia Elena Sârbu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s