Spațiul Cultural-artistic românesc, evocat la CNA ,, Carol I” din Slatina

 Imagine  La sfârșitul săptămânii trecute, mai precis pe 23 martie,  a avut loc în cadrul Colegiului Național Agricol ,, Carol I din Slatina, un simpozion cu tema ,, Satul românesc- Spațiul cutural – artistic” , organizat de cadrele didactice și directorul unității de învățământ, prof. Simona Antonie în colaborare cu Inspectoratul Școlar Olt. În același context s-a lansat și revista  ,, Satul românesc- Spațiu cultural-artistic” apărută la Editura Hoffman,  în care și-au prezentat lucrările despre specificul satului românesc, peste 70 de cadre didactice din Olt.Imagine

   Simpozionul s-a desfășurat pe mai multe domenii de activitate la care au participat efectiv, atât cadrele  didactice dar și elevi ai școlilor generale și liceele  din Slatina și județ.

Astfel că la prima secțiune, elevii au participat la un concurs tematic de lucrări inspirate din viața satului, precum colaje, desena, grafică, fotografii, obiecte decorative, filmulețe și ppt-ri ( cu îndeletniciri și obiceiuri rurale). De asemenea, concurenții și-au demonstrat talentul în expunerea de obiecte și fotografii vechi colecționat, dispuse într-un aranjament artistic cât mai original. 

 Imagine  În partea a doua a programului s-a desfășurat o sesiune de comunicări științifice în amifiteatrul   USAMV, unde au fost prezentate o serie de  lucrari inspirate din viața satului. ,, Mă bucur că particip la acest seminar și că satul românesc nu poate fi uitat nicodată” a spus muzeograful Rada Ilie. Aceasta a prezentat în expunerea sa, portul popular oltenesc, din cele mai vechi timpuri și, de asemenea, mestesugul cioplitului în lemn, torsului,  cusutului si tesutului obiectelor de  îmbrăcăminte ale familiilor țărănești.Imagine

 Pofesorul de Limba Română din cadrul Colegiului Agricol, Iuliana  Tudosie, redactorul principal al revistei lnsate  special cu acest prilej, spunea:,, Oare poți să scrii cu patimă despre sat și s-ai patrunzi tainele fără a fi venit în atingere cu lumea lui? Desigur că poți, dar e nevoie să te fi născut aici, s-ți petreci colpăilăria, sau măcar odată să te fi înfruptat din universul său dulce-amar.

Imagine  Numai atunci te poți numi om al pământului purtând pretutindeni în suflet ritmul istoriei de baștină, iar în cerneală- timbrul viguros al celor de la care ai învățat să vorbești într-o limbă vie și înțeleptă, materializată în proverbe și zicători, în snoave și strigături, cântece bătrânești dânduși mâna într-un univers gnomic, moral și civic.”

 Despre prelucrarea artistică a metalelor  în  mediul sătesc, a vorbit prof. Maria  Rădoi, de la Colegiul Tehnic ,, Ion Mincu,, din Slatina. ,,Originalitatea fiecăuri popor se caracterizează prin potențialul creator  care își găsesște expresia în cultura materială și spirituală. Un loc aparte în această cultură îl ocupă meșteșugurile populare. În secolul al XX-lea în fiecare comunitate rurală existau ateliere de fierărit care îndeplineau cerințele locale, producând obiecte necesare în fiecare gospodărie”Imagine

Un alt subiect cu tema ,, Satul românesc între tradiție și modernism” a fost dezbătut de prof. Codin Mihai, de la Colegiul Agricol. Acesta avorbit despre desființarea iobăgiei, împroprietărirea țăranilor, comasarea ternurilor   și industrializarea satelor în perioada comunistă. ,, Imaginea  satului în această perioadă era una în care competiția era inexistentă datorită lucrului în comun al pământului și al tuturor activităților din viața satului( activități culturale) care erau planificate din timp de propaganda de partid” a mai punctat, printre altele,  profesorul de istorie.

  În finalul sesiunii de comunicări științifice, și-a expus lucrarea  prof. ing. Dr. Anton Petra, directorul adjunct al CNA  ,, Carol I”, cu tema ,, Agricultura ecologică- un sistem al agriculturii alternative”. ,,În mod simplu agricultura ecologică este un sistem agricol menit să vă furnizeze, dumneavoastră consumatorului, alimente proaspete, gustoase și autentice, și care care în același timp respectă ciclul natural de viață al sistemelor ”a ținut să precizeze prof. Anton.Imagine

Despre concursul de interpretare, spectacolul muzical-coregrafic și festivitatea de premiere a celor mai talentați elevi, în numărl viitor. Vă invitam să urmăriți un material filmat pentru VGtv realizat și redactat de Georgiana Leulescu-Raicu, imaginea si procesare, ing. Viorel Raicu, http://www.vgtvolt.cabanova.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s